Dacă vrei să te bucuri de lectura romanului Ai Suru A Iubi scris de Ioana Lee, verifică prețul în librărie:
- Verifică prețul pentru Ai Suru. A Iubi pe LIBRIS.
Mediație în Citate: Ai Suru A Iubi
,,Acum, însă, știu că destinul meu este să fiu veșnic sfâșiată între două continente, două culturi, civilizații, familii, două limbi pe care le voi iubi cu aceeași intensitate toată viața.”
O confruntare poate mai des întâlnită cu înțeles figurat în sufletele potențialilor cititori, se reflectă totuși în cel mai propriu sens în afirmația care apare de-a lungul cărții în forme asemănătoare, spusă cu același înțeles și aceeași intensitate în diverse cuvinte și expresii exprimând la fel de multă autenticitate și confesând cu aceeași frumusețe un sentiment de dublă apartenență în antiteză cu neapartenența, o senzație de dedublare a sufletului, a personalității, a gusturilor și modului de gândire, până la urmă a obiceiurilor și a mentalității. Iar volumul întâi al seriei vine cu această conștientizare încă de la primele pagini, anticipând poate finalul înduioșător care așteaptă la sfârșitul cărții, nu înainte, însă, de o călătorie intensă și mai complexă decât orice așteptare.
,,…întâlnind oameni din toată lumea, nu mă simt bine vorbind cu ei doar în limbi împrumutate, în așa-numitele limbi de circulație internațională, care nu reușec să redea bogăția și farmecul conversației, al cuvintelor și expresiilor din atâtea limbi, frumoase și insolite, ale planetei.”
Cum se putea, oare, surprinde mai elegant, diferența lingvistică și denaturarea unor expresii prin traducerea lor în limbile “la modă”, decât prin subliniera frumuseții unice a fiecărei componentă lingvistică ce păstrează, până la urmă, fiecare, esența propriei culturi, propriei țări, propriului spirit?
,,Ai vrea, te rog, să iei masa cu mine diseară sau mâine, sau și diseară și mâine?”
O replică iconică pentru personajul masculin al volumului, surprinzându-i nesiguranța neînțeleasă dar și modul în care aceasta devine atrăgătoare prin notele de umor, de originalitate și în același timp de noblețe și respect pe care le exprimă. Cred că este cea mai frumoasă manieră de invitație despre care am citit vreodată 🙂
,,Eram mereu împreună, gândeam la fel, începuserăm să semănăm unul cu altul, eram pe același val al vieții care ne-a purtat prin bine și rău.”
Iubirea, într-un volum intitulat “Ai Suru A iubi”, de la cea juvenilă la cea târzie și stinsă, este surprinsă, de-a lungul întregii sale evoluții cronologice, sub forma unei legături, și nicidecum o iubire erotică ușor de mediatizat pentru cine nu este gata să înțeleagă că unirea a două suflete ajunge mai presus de câteva atingeri și declarații. O legătură mistică, indestructibilă și unică, ce își păstrează esența, importanța, puritatea, frumusețea, noblețea și farmecul chiar și când sentimentele se estompează și dispar.
,,…mediocritatea nu suportă decât mediocritatea. Ea este corozivă și respinge cu resentimente, ca pe un corp străin, orice strălucește, orice se înalță în zonele inaccesibile ei.”
Pe plan secundar – sau chiar pe un al doilea plan principal, dacă se acceptă – se află analiza oamenilor, tipurilor de oameni, nu într-o manieră generală delimitată de etichete precum cultura, originea, genul etc., ci particular, motiv pentru care fiecare reflecție asupra valorilor morale, asupra personalităților, calităților și defectelor umane, devine extrem de credibilă. O descriere fidelă a mediocrității prin prisma unei gândiri apreciative față de cultură, de frumusețe, tolerantă față de simplitate și aspirândă către ascensiune spirituală și îmbogățire intelectuală.
,,…nu mai cred în Moș Crăciun, nici în demnitatea pe care mă așteptam să o aibă oricine…”
Frumoasă reflecție asupra a două concepte ale societății, ambele inventate pentru a reprezenta ceva frumos și magic și ambele pierzându-și credibilitatea odată cu esența, inexistența amândurora devenind evidentă odată cu înaintarea în vârsta fizică și spirituală.
,,Răul extrem are un mod vădit de a se manifesta, este pregnant, așadar poate fi perceput, identificat și ocolit mai ușor; mediocritatea, însă, e mult mai insidioasă, perfidă și periculoasă prin travestirea ei în simplitate și izbucnirea ei monstruoasă și lașă la momentul oportun.”
Se înțelege, astfel, de ce trecem cu vederea defecte sociale și tolerăm comportamente inacceptabile cu scuza simplității și falsei inocențe, hrănind astfel un rău ascuns în crescendo, care devine, în fine, insesizabil și iminent prin ignorare și incapacitatea identificării sale.
,,Am întâlnit noblețea autentică (…), așadar nu mă poate păcăli masca jalnică a celor ce încearcă să imite ceva ce nici măcar nu pot recunoaște, pentru că nu au întâlnit vreodată: noblețea adevărată, a cărei strălucire străbate tocmai prin amabilitate, generozitate, deschidere, discreție, subtilitate…”
Ai Suru A Iubi nu este, totuși, o simplă și seacă satiră socială. Este și o conturare diplomată a unei lumi conținând aspecte utopice. Și din nou, o conștientizare a existenței unei asemenea utopii contrafăcute și, evident, false și eșuate.
,,Jalnic lucru, să nu ai cu ce te mândri, decât prin originea geograifcă!”
O observație venind din partea unui narator-personaj subiectiv care, în urma unor lungi călătorii pe mai multe planuri și în numeroase culturi, în urma observării, analizei, experimentării și încercării de adaptare la atât de multe zone geografice, atrage atenția asupra faptului că originea rămâne un punct infim și neînsemnat în fața atâtor posibilități de devoltare și creștere ce eclipsează complet în fața oricărei minți luminate originea geografică pentru titlul căreia oricum nu s-a depus vreun efort și care, în consecință, nu reflectă în vreo măsură merite sau standarde.
,,Are asupra ta un efect narcotic, de joc al ielelor, e ca o prezență ce te însoțește subtil… “
Pe parcursul poveștii Ai Suru, frumusețea stării interioare de liniște, regăsire, armonie trăite pe tărâmurile japoneze este descrisă atât de ingenios, în metafore, epitete și comparații rafinate în așa fel încât fiecare sentiment și trăire descrisă devine atrăgătoare până și pentru un anterior ne-pasionat de cultura asiatică/japoneză.
,,Să avem cu toții răbdare, chiar dacă timpul ne fugărește.”
Întregul volum descrie, de altfel, câte schimbări și consecințe neașteptate apar odată cu trecerea timpului, și cât este de importantă răbdarea cu acest concept măsurat în secunde și decenii.
,,Nu înțeleg valoarea banilor, pentru că atunci când îi ai, nu au nicio valoare.”
Cu siguranță greu de conceput pentru cei care duc lipsa lor, însă într-adevăr un element atât de material precum banii își pierde în orice sens valoarea sau scopul atunci când se găsește din abundență.
,,…folosea limba așa cum trebuie ea folosită, doar ca instrument de comunicare și nu ca scop în sine…”
O confirmare a faptului că expresiile lingvistice au un potențial infinit de exploatare pentru obținerea asocierilor frumoase, pentru o exprimare diplomată, prin folosirea ca instrument de creație și verbalizare cât mai minuțioasă a trăirilor și simțurilor, și nu pentru simpla conversație goală și săracă în vreo altă esență sau un alt scop decât acela de acompaniament sonor.
,,E ciudat cum genialitatea și mediocritatea pot exista în aceeași ființă!”
Balanță între conotații negative și pozitive, expresia este aplicabilă atât personajului enigmatic descris în carte și numit Ken, cât și unor numeroase persoane și personalități care se încadrează cu ușurință descrierii de genial și totuși mediocru.
,,Nu înseamnă că nu suntem împreună emoțional atunci când nu suntem împreună fizic.”
Încă o reflecție, romantică prin intensitatea sugerată, a legăturii spirituale superioară unor sentimente tangibile de dragoste.
,,…mie nu de morți mi-e frică, ci de cei vii. Aceștia sunt de temut. Ei sunt cei care-ți pot face rău, nu morții. De ei să te ferești, oriunde te-ai afla!”
Replica este a unui personaj din carte. Fie că este un adevărat fragment de înțelepciune japoneză așa cum se insinuează, sau că este o altă afirmație a naratoarei prin intermediul unui personaj atât de apropiat narativ încât poate fi numit de asemenea subiectiv, secvența exprimă încă o realitate socială dură și aplicabilă, aparent, în orice cultură și orice împrejurare. Mai mult decât răul abstract, trebuie prevenit răul evident ce ne înconjoară.
,,<<Tot ce-ți dorești>> este o formulă generoasă dar vagă, care nu e aplicabilă tuturor oamenilor, pentru că nu toți ne dorim aceleași lucruri. Eu aveam multe lucruri, obiecte și componente ale vieții ce ar fi constituit <<tot ce-și doresc>> alții, dar nu aveam tot ce-mi doream eu.”
Poate că ar trebui să reflectăm mai mult și mai des asupra acestui fel de expresii generale care se presupune că se aplică tuturor doar pentru că ni s-au implantat în gândire încâ din primii ani de viață. La aceeași listă se pot adăuga multe cutume sociale, însă ,,tot ce-ți dorești” este una dintre cele mai dure etichete pe care le putem da unei persoane și implicit nouă, demonstrând cât de îngustă ne e gândirea dacă nu percepem că un alt individ poate avea alte aspirații, așteptări, dorințe și valori decât cele din cercul propriu de confort.
De ce?
Pentru că mă așteptam la o poveste dintre o studentă româncă și un prinț japonez și la obiceiuri neașteptate japoneze, dar am găsit, în schimb, în Ai Suru A Iubi, o complexă oglindire a unei întregi lumi privită prin viziunea unui suflet împărțit, după cum spune, între două culturi la fel de apropriate și diverse. Am găsit oameni, tipologii și valori morale. Se surprinde frumusețea diversității culturale nu așa cum este promovată, ci așa cum cel mai probabil este cu adevărat, cu bune și cu rele, cu defecte și calități. Se abordează moralitatea, schimbarea, progresul, încercarea, năzuința, sentimentele cu precădere dar și întâmplările. Este mai mult decât o experiență culturală a două societăți cu diverse instituții și moduri de funcționare a acestora (spitale, universități, restaurante), mai mult decât o comparație între mentalitățile europene și asiatice legate de feminitate, masculinitate, carieră, viață, moarte și relații. Este o îmbinare între toate aceste aspecte și multe altele, una cu bun gust, neîncărcată.
Pentru că totul, de la cele mai simple trăiri și până la cele mai fine observații, se redă într-o limbă română simplă dar frumoasă și căreia nu-i lipsește nimic în exprimare. Deși este o lectură complexă și acordă atenție fiecărui aspect în parte, nu este încărcată în cuvinte greu inteligibile și nici greoaie. Este surprinzătoare, chiar, prin ușurința alunecării paginilor și rapiditatea sfârșirii romanului cu un mic album de fotografii sugestive ilustrând crâmpeie din segmentul de viață împărtășit (confesat) anterior. Pentru că se folosește un limbaj accesibil oricui dorește să-l înțeleagă și să pătrundă puțin dincolo de cuvinte, gândindu-se mai departe la sensul lor și lăsându-le să vibreze în minte și suflet pentru a le înțelege dacă nu chiar pentru a rezona cu acestea.
Pentru că pe lângă perspectiva proprie, am admirat nu doar vocabularul bogat și elevat nu în sensul unei exprimări academice, ci uneia autentice și totuși atât de curate și frumoase, dar și culegerea unor haiku, versuri japoneze și proverbe latine care îmbogățesc cultural nu doar cartea ci și știința cititorului.
Pentru că nu lipsește nici diversitatea genurilor în care se poate încadra cartea, de la dragoste și bibliografie și până la umor datorită anumitor replici, memorii povestite din bucătărie, amuzament creat de diferențe lingvistice sau culturale, sau episoadele scurte privind-o pe Kiku.
Pentru generozitatea prin care se exprimă recunoștința și mărinimia față de persoane, astfel încât până și o persoană nihilistă ca mine ajunge să rezoneze cu umanismul și noblețea manifestate față de oameni, față de acei oameni care și-au câștigat un loc permanent în inima și viața cuiva și care merită, în ciuda defectelor sociale și greșelilor oricăror alți indivizi, oricât de numeroși ar fi aceia, să îi fie păstrată o privire, o viziune, o considerație și o relație particulară.
Pentru, nu în ultimul rând, maturitatea dovedită în confesarea într-o manieră atașată și totuși obiectivă a unor întâmplări atât de subiective, fără reținerea vreunui tip de ranchiună și chiar cu încercarea de ajutare a cititorului să înțeleagă personajele în întreaga lor ființă, nu doar cu defectele cu care s-a confruntat personajul principal, ci și cu acele calități care îi particularizează ca indivizi și i-au făcut speciali, la un moment dat, în viața cuiva.
Ioana Lee – Ai Suru A Iubi: Figuri de stil
Printre alte figuri de stil decât fermecătoarele epitete și metafore ce descriu cu eleganța autoarei Ioana Lee orașul Tokyo noaptea și valorile japoneze de zi cu zi, se găsesc lungi enumerații explicative înșiruite în Ai Suru A Iubi pentru obținerea unui tablou cât mai detaliat și verosimil. Și de asemenea se includ afirmațiile confesive introspective și retorice care nu prin componența tehnică, morfologică sau fonetică, ci prin strict sensul redat și aspectele abordate, se ridică la rang de figuri de stil.
,,Eu nu știu să fiu fericită și nu știu să-i fac nici pe alții fericiți.”
O dimensiune în care mă identific în Ai Suru A Iubi
Sunt multe, foarte multe, pasaje pe parcursul întregului volum Ai Suru A Iubi, în care m-am regăsit. De la situații din societate la trăiri interioare; de la obiceiuri mărunte de a citi o carte cu pixul și carnețelul de citate din carte la îndemână și de a corecta orice greșeală gramaticală/de exprimare care devine insuportabilă în conversația cu alți indivizi, la anumite obiceiuri sau reacții familiale; de la comportamente întâlnite și nedreptăți asistate la stări de euforie, de iubire, și la concluzii existențiale sau principiale; mă identific cu zeci sau chiar sute de cuvinte scrise de Ioana Lee, ce exprimă părți pe care le regăsesc în proporții mari și în viața, mentalitatea și sufletul meu, dar și la oamenii sau gândirile, defectele și calitățile care mă înconjoară și cu care mă confrunt.
,,…eu voiam mereu ca totul să fie perfect și sufeream enorm din cauza porpriei imperfecțiuni.”
,,…prin finalul trist nu se anihilează totul, în suflet rămâne intact tot ce ai simțit, tot ce ai trăit.”
,,Am fost foarte fericită până când nu am mai fost fericită.”
