Nu mai fugi în zadar de suferință. Coexistă cu ea

Nu oricine este capabil să iubească. Nu oricine poate ierta. Ambiția nu este resimțită de toată lumea, și nici empatia sau altruismul nu sunt. Nu toată lumea poate fi darnică și nici sinceritatea nu e o trăsătură ce aparține tuturor. Suferința, însă, este accesibilă oricui, în orice moment al vieții. Fără vreo legătură cu vârsta, inteligența, starea de sănătate, regnul apartenent sau orice alt factor. Oricine, orice ființă ce respiră, e capabilă să simtă suferință și să manifeste simptome specifice. Iată un element atât de puternic încât poate acapara întreaga lume.

 

Unii oameni încearcă să nu mai sufere. Să alunge suferința din suflet, din minte și din corp. Ei cred că așa vor reuși să fie fericiți. Cât de infantil! În primul rând ce știi tu ce este fericirea și cum e să fii fericit, dar și ce presupune să ajungi la starea de fericire? Apoi, unde e suferința ca să scapi de ea? Crezi că suferi cu sufletul sau cu gândul? Crezi că durerea de spate e suferința ta? Nu crezi bine, suferința nu poate fi localizată. Nu știi de unde suferi și ce te determină. Așadar oprește-te și nu mai încerca să fugi orbește de suferință. Învață să o accepți, e parte din tine. Te întregește pentru că suferi și pentru că la rândul tău ai fost suferință pentru cineva, ești suferința cuiva și vei mai fi, în continuare, suferință pentru ființe în drumul tău. Coexistă cu tine și cu suferința ta pentru că nu ai altă opțiune. E greu? Da, cred că da. Dar asta e irelevant. Și de asemenea, nu îți asuma nici faptul că altcineva suferă că așa crezi tu, din atare motiv, pentru că nu poți ști. Nu simți tu, nu știi. Probabil că a suferit dintotdeauna, sau poate că nu știe asta. Dar nu îi spune tu ce simte și nu ghici. Fiecare coexistă cu tot ce conține în propriul perimetru.

 

Ce simț complex, suferința! Lovește din și în orice direcție. Suferință fizică, suferință intelectuală, suferință emoțională. Ai un regret, ai un lips, ai o boală, ai o durere, ai un dezechilibru. Suferința face parte din fundația umană și tind să cred că se află la bază. Trăiești, suferi. Nu unii mai mult și alții mai puțin, ci unii mai conștient, iar alții mai puțin.

 

Suferința e un sentiment cumplit. La fel, indiferentă de orice criteriu și independentă față de orice, suferința este nu o flacără mistuitoare, nu un ocean de lacrimi, este însăși o esență primordială conținută de om.

 

Poate fi asociată cu singurătatea, cu durerea sau cu o mare de întuneric. Dar la bază, suferința este o stare și, în consecință, nu e palpabilă ori comparabilă cu nimic. Nu poți măsura suferința, mare sau mică, mult sau puțin. Cine suferă conștient, știe acest lucru.

 

Dar da, suferința e percepută și gestionată în moduri diferite, iar diversitatea efectelor și consecințelor suferinței este, de fapt, o multitudine copleșitoare. Nu poți defini suferința. Dar efectele ei sunt clare și audibile. Unii zbiară, alții plâng, unii disperă, alții intensifică activitatea fizică sau mentală. Unii se afundă în lucru, alții se revarsă asupra celor din jur. Unii sunt vulcanici și autentici, dar se descarcă, lipsiți de control sau tact, alții rămân tăcuți în fața durerii și o privesc. Unii își confruntă suferința, alții fug de ea, în timp ce alții o fac vizibilă numai involuntar, prin reacția organică și incontrolabilele răzvrătiri ale unui organism obosit și suferind. Unii se răzbună, alții se afundă. Unii dezvoltă vicii, alții se consolează cu compensații. Unii caută validare, îndrumare și regăsire, alții izolare. Reacțiile sunt diverse și la fel de infinite ca natura și potențialul uman. Unii se îmbolnăvesc. Unii își expun puternic cicatricile. Alții ar prefera să nu o facă, și unii reușesc.

 

În final, fiecare om îl judecă pe celălalt și reacția sa la suferință; e bună sau nu, e normală sau nu. Dar cine poate judeca suferința? Suferința e bună? E normală? Poate că da. În urma acesteia apar decizii, unele temporare, altele radicale. Aceste decizii conduc la fapte productive sau distructive pentru sinele îndurerat, unele înalță spiritual și altele doboară fizic, toate au urmări așa-numite de către judecători pozitive sau negative. Este cineva care poate face aceeași clasificare și pentru conceptul de suferință?

 

Dintotdeauna, de când ne naștem și până la ultimul drum, suntem constant și permanent martori ai sufeirnței și victimelor sale. Suferința nu va dispărea vreodată, ea e esență. Motivație, cauză, efect, numește-o cum vrei. Învață să o accepți. Poate chiar ea e îngerul păzitor care te însoțește mereu.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?