Despre bullying și de ce cred că nu ar trebui să ne mai agităm în legătură cu acest subiect

– De obicei trec ignorantă pe lângă lumea din jur. Pentru că nu o suport. Dar din când în când, îmi permit să mai observ ce se întâmplă în jurul meu. Și de fiecare dată regret. De fiecare dată mă dezgust. Și nu e doar aroganța mea – care, de ce să nu recunosc, e prezentă și mă definește întrucâtva. Ci e senzația asta pe care o am mereu – e atât, atât de cu susul în jos tot ce mă înconjoară. Și poate totuși acest sus în jos și jos în sus e ceea ce e normal și trebuie să fie. De fapt, așa e. De fapt, așa a fost mereu. Lumea este cum se autodefinește, nu cum o idealizăm noi. Și decât să ajung mereu în contradicții… de ce să nu trec ignorantă și detașată prin lume, și să o las și pe ea să treacă la fel de neimplicată în sufletul meu? Vreau să mă țin cât mai departe de tot. –

Se fac mari valuri în școli, din câte am observat, încă din gimnaziu și până la liceu, legat de fenomenul de bullying și cum nu ar trebui să luăm parte la acest lucru. Elevilor li se spune să scrie pe carton “Stop the bullying” sau să scrie ei un eseu despre cum ar trebui descurajate aceste tentative. La radio vorbesc psihologii distinși despre cât de grave pot fi efectele acestui fenomen și despre cum se manifestă. Dar când arunci o privire în societate, vezi bullying în cantități diferite peste tot și între orice vârstă.

Bullying în România

Nu cred că bullying-ul va fi oprit pentru că îl conștientizăm. La noi, spre deosebire de țările americane, bullying nu a ajuns la maturitate și nici nu se compară. Nici în școli, nici pe străzi, nici la copiii de liceu și nici între adulți. Vii și încerci să îmi spui că tai răul de la rădăcină, că dacă nu iei acum măsuri va ajunge la fel de grav ca dincolo? Dă-mi voie să te contrazic. Evident că într-o țară în care oricine deține o armă și violența este pretutindeni la fel ca obezitatea, copiii vor fi pe atât de violenți pe cât obezi, și fenomenul de bullying va fi doar veșnicul copiat al ceea ce există deja, reprodus în școli în diverse scopuri ușor de explicat psihologic. Dar mergi la noi în țară pe stradă și ți se dă în cap? Sau auzim zilnic povești despre copii bătuți și agresați în școli? Nu. Și în plus, nu compari ce e rău la noi cu ce e mai bun dincolo. Așa că nu îți permite să compari nici bullying-ul aproape inexistent la noi cu cel înfiorător de dincolo.

Dar să zicem. Să zicem că dacă te împinge colegul în clasa a 4-a, e bullying. Să zicem că și a marginaliza alți colegi e o formă de bullying. Să zicem că se consideră bullying și când alții râd de tine la sport sau în fața tablei, și când o fată râde de tine și îți divulgă secretele întregii clase, pentru ca ulterior să fii bârfit. Pentru că, să fim serioși, în majoritatea școlilor în care se promovează non-bullying, cam astea sunt cele mai severe forme ale fenomenului.

Bullying-ul este ultra-exagerat în Mass-Media la noi

Așa, și? În primul rând, nu o să reușești să oprești ,,fenomenul”. În al doilea rând, de ce încerci? Nu merg pe mentalitatea că dacă am rezistat eu o să reziste toți, sau că și eu am trecut prin asta și uite-mă, nu am murit. Dar în același timp, nici nu consider necesară grija asta excesivă pentru puiuții mamii. Că în ritmul ăsta, o să ajungem o comunitate de fandosiți ultra-sensibili, cu o nevoie constantă de protecție și cu o fragilitate ieșită din orice tipare. Deja avem o grămadă de astfel de protejați – și nu e nevoie de mai mulți.

Ce vreau să spun mai exact? Nu consider că fenomenul de bullying – cel despre care vorbesc aici, la noi, în formele sale infantile, nu cel din America, spre exemplu, care este oarecum prezentat (mai mult promovat, după părerea mea) în 13 Reasons Why – este necesar. Dar nici nu cred că poate sau că trebuie prevenit. După părerea mea, bullying-ul este un fenomen care, la fel ca și discriminarea, este o sursă în plus pentru ca știrile de la ora 5 sau regizorii de filme să-și dezvolte imaginația și să exagereze subiecte cu puternic impact emoțional, mai ales asupra celor vulnerabili, și anume adolescenți, părinți de adolescenți, foști adolescenți încă afectați, frustrați, și care s-au blocat în mentalitatea de generală. O modalitate în plus de a exploata emoțiile celor enumerați, o nouă formă de manipulare – un alt fenomen, la nivel puțin mai înalt.

Forme instinctive de bullying

Oricum ne discriminăm, că recunoaștem sau nu. Când cineva e diferit, e izolat indiferent de cât ne ascundem după deget și cât praf adunăm pe material când ne purtăm ,,cu mânuși”. Copiii se discriminează încă de mici, nu că învață de acasă. Se discriminează între ei și discriminează inclusiv adulții, începând cu cel mai natural și evident criteriu – aspectul fizic. Aleg ce e mai frumos, aleg oamenii drăguți și fețele zâmbitoare, aleg persoanele slabe cu zâmbet larg – pentru că e în natura noastră umană să fim selectivi, atrași către conceptul de frumos, să alegem ce ne convine și să ne manifestăm ceea ce eu numesc acea doză de egoism proprie fiecărui individ, care până la urmă ne definește unicitatea și integritatea în societate. E inutil și ipocrit să încercăm să oprimăm ceea ce ne-a definit de-a lungul timpului și o face în continuare.

E adevărat, efectele sunt dureroase, mai ales când totul e dus la extrem. Iar greșeala noastră e că nu știm să dozăm, nici ura, nici discriminarea, nu găsim echilibru și cădem în extreme ale distrugerii reciproce și, în consecință, ale autodistrugerii. Însă ca ideal, cred că discriminarea și fenomenele de bullying, de excludere din grup, diferențele sociale și mai exact impactul creat de acestea, alcătuiesc sursa celor mai interesante drame ale vieții, sursa ridicării artiștilor izolați din cenușa din care renasc și care îi inspiră pentru a creea pe viitor, sursa diferențelor – necesare – dintre noi. Pentru unii, motivație să progreseze, să evolueze, să se îmbunătățească pe sine și să se autodepășească, pentru alții sursa suferinței care naște arta, iar din păcate pentru alții, deși în număr mai mic, ceva distructiv. Dar să fim serioși – câți n-ați fost trântiți de un perete sau împinști în școală? Sau mai bine zis, cine nu are vreo amintire stânjenitoare din vârsta adolescenței? Dar fac parte din maturizarea noastră, din pregătirea pentru o societate ce urmează a fi la fel de violentă, și, până la urmă, din dezvoltarea abilității de a face față situațiilor de stres, de a gestiona ce ni se întâmplă. Cine nu reușește – ghinion – să învețe să-și depășească eșecurile și să se descurce mai bine data viitoare. Nu ne putem opri la fiecare pas pentru fiecare om care se împiedică. Nu putem să ne oprim să dăm la o parte pietrele din calea fiecăruia. Ne-ar obosi și abate de la scopurile proprii și principale.

Și bullying-ul nu se oprește de la 2 pancarte și trei eseuri

În plus, consider că am ajuns la un așa nivel de dezagreare și dezgust unii față de alții, de aroganță, nepăsare și indiferență, încât dacă chiar putem numi acest fenomen bullying, e mult prea dezvoltat ca să mai poată fi oprit. Ne aflăm într-un haos mult prea dezvoltat ca să-l mai putem distruge, iar acesta se numește societate în continuă schimbare.

Până la urmă, bullying, discriminarea, competiția, comparațiile, diferențele sociale și materiale, diferențele fizice și emoționale generându-se reciproc, și marginalizarea, sunt acele elemente pe care le negăm dar de care totuși avem nevoie pentru a merge mai departe, care ne țin în alertă, care ne activează instinctele și care, până la urmă, genereză productivitatea speciei noastre.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?