De ce nu cred în conceptul de prietenie și de ce nu am prieteni

      Ce este prietenia?

Definită ca un sentiment de atașament reciproc care leagă două persoane, prietenia este conceptul al cărei sens a ajuns la mine mai deformat decât aproape oricare altul, și a cărui însemnătate a fost distorsionată de către oameni în mod neașteptat de creativ și de departe de sensul inițial. Ridicându-mi așteptările extrem de sus, mi-a fost greu să ajung singură la realitatea în fața căreia am fost eu pusă, dar acum sunt sigură că nu cred în prietenie – cel puțin nu în conceptul promovat în fața mea atât de mult timp.

Conform celor auzite în jurul meu, mi s-a creat în minte, drept imagine a prieteniei, o legătură veșnică, strânsă, de încredere și fidelitate, de grijă și de respect, de armonie și de durabilitate. O legătură care nu poate fi distrusă de nimic vreodată și care este capabilă să treacă peste orice greutate. O relație care nu ține cont de circumstanțe, care nu se schimbă în funcție de împrejurări. Dar realitatea permite oare o astfel de relație utopică?

 

      De fapt, ce NU este prietenia, în percepția mea?

Părerea mea? Dacă te ajută cineva azi sau tu ajuți pe cineva, și se creează un sentiment de mulțumire, de apropiere, de familiaritate, etc., în fine, orice relație între cei doi – nu înseamnă că vor deveni prieteni. Înseamnă doar că într-un moment, o persoană a avut rolul de a ajuta o alta.

Dacă ai încredere în cineva, sau este chiar reciproc, dacă împărtășiți toate secretele într-o anumită perioadă, dacă vă înțelegeți excelent, dacă ieșiți periodic să trăiți cele mai tari experiențe împreună la maxim și să vă administrați cele mai intense doze de adrenalină – nici asta nu înseamnă că sunteți prieteni. Nu atinge acel concept de perfecțiune enunțat în primele două paragrafe. Este pur și simplu o identificare cu altă persoană, o bucurie împărtășită într-o succesiune de clipe, o potrivire de personalitate și un instinct egoist de a te grupa cu cei asemenea ție, căutând confirmare în aprobarea lor.

Prietenie cu pisica sau cățelușul? Oare nu confundăm, din nou, dependența ființei însuflețite de noi și loialitatea, într-adevăr, cea mai sinceră și infinită, generată din această cauză și, reciproc, atașamentul, afecțiunea și grija, cu un concept care se așteaptă a fi manifestat doar între persoane raționale?

Mai sunt cei care spun că sunt prieteni din copilărie. Acel titlu de ,,Best Friends”. Chiar dacă rar mai țin legătura, sau chiar deloc, ei au rămas cei mai buni prieteni. Așa pretind ei. Ce cred eu? Nu sunt prieteni. Sunt doar vechi cunoștințe, care încă trăiesc în amintirea unei prietenii de scurtă durată. Care evident că fiind copii și constrânși să petreacă timp împreună prin joacă sau alte activități, au fost numiți prieteni de ei înșiși sau de către alte persoane până când conceptul li s-a întipărit în minte și s-au identificat cu el. Iar ei invocă aceleași trăiri, aceleași jocuri sau sentimente naive după un timp îndelungat după care chiar dacă nu se mai regăsesc în niciunul dintre vechile obiceiuri care îi legau, încă se conformează titlului ale cărui amprente au rămas întipărite în conștiință.

Și desigur, mai sunt cei axați pe mentalitatea: ,,Cum îmi spui tu mie că nu suntem cei mai buni/cele mai bune prietene? Petrecem timp împreună încă de la grădiniță și suntem la facultate!”, sau: ,,de când am început să lucrez aici, mi-a fost cea mai bună prietenă!”, sau: ,,Stăm în același cartier, ne vizităm zilnic și totul e perfect” și multe alte situații similare ale unor oameni care au contact zilnic într-un mod armonios și care confundă o relație exemplară de colegialitate, de vecinătate etc., cu conceptul de prietenie. Nu sunteți prieteni doar pentru că lucrați de 15 ani în aceeași firmă. Sunteți doar colegi care își găsesc sprijin/confirmare/refugiu într-o altă persoană cu preferințe asemănătoare sau energie similară, angajate într-o relație afectivă care se poate stinge oricând în cazul în care nu veți mai lucra împreună. Puteți nega acum, dar după câteva luni în care contactul zilnic (podul care vă unește și pe care îl confundați cu prietenia) dispare, în majoritatea cazurilor, nici nu mai știți unii de alții. La fel și în celelalte cazuri.

 

      De ce nu cred în conceptul de prietenie?

Deci da, nu cred în conceptul de prietenie din cărți și filme, în care unul îți e alături în fiecare clipă din viață după ce v-ați cunoscut. Dar asta nu înseamnă că nu cred că cineva îți poate fi alături astfel. Nu înseamnă că nu cred în înțelegere, în armonie, încredere și toate aceste trăiri. Cred. Doar că nu în cadrul conceptului de prietenie, acel titlu pe care suntem în stare să îl acordăm unei persoane imediat după ce am făcut cunoștință.

 

      În ce relații interumane cred?

Părerea mea este că oamenii au roluri diferite în diverse momente din viața noastră. Cu mici excepții, toți sunt trecători. Vedem oameni pe stradă, vedem colegi la lucru, vedem muncitori și vânzători, fiecare cu un rol în viața noastră, de a ne vinde, ne a ne da, de a ne învăța, de a ne ajuta, toate la un moment dat, și toți formând, până la urmă, un tablou de fundal pe cărările căruia se învârte viața noastră.

Eu cred că noi suntem cei care decidem cine dintre acești pasageri rămâne pentru o perioadă mai îndelungată în jurul nostru în exteriorul buclei de fundal. Iar aceste persoane sunt foarte puține. Uneori familia, alteori nici aceasta, uneori persoana iubită, alteori un suflet loial precum un animal de companie, toți pot fi trecători, și toți vor ocupa un rol mai important și decisiv în viețile noastre doar dacă le vom atribui personal un alt rol decât cel de bază (decât cel de mamă, decât cel de frate, decât cel de șofer sau decât cel de coleg).

Dacă mă contrazici, dacă spui că pot fi multe astfel de persoane, drept prieteni, dacă aceste persoane despre care am menționat în paragraful anterior devin multe, din nou, părerea mea, se va crea încă un fundal, un alt cerc de oameni din peisajul vieții, fără ca cineva să fie cu adevărat deosebit într-un rol principal. Protagoniștii sunt unici – sau foarte puțini. Când o operă se bazează pe zeci de tipologii umane, nu mai este nimic individual. Este un tablou fără detalii, superficial.

 

     De ce nu am prieteni?

În același timp, acest rol pe care îl acordăm noi cuiva, poate fi acceptat pe o anumită perioadă de timp de cineva, sau nu. Sau poate fi acceptat apoi schimbat. De aceea nu mă atașez în general de oameni, ci de momentele petrecute împreună, de experiențele trăite datorită rolului pe care l-au reprezentat în viața mea la un moment dat, de rolul acela în sine și de modul în care a fost acesta îndeplinit. Pentru că oamenii se schimbă, au defecte, au lipsuri. Dar rolul lor în viața noastră e influențat și determinat, dacă nu chiar definit și dictat, chiar de către fiecare din noi.

Nu consider că am prieteni. Consider că în anumite momente din viața mea, am persoane de încredere alături, am persoane care pot pleca oricând dar care lasă în urmă o amintire valoroasă, un sentiment, o trăire, o imagine. Până la urmă, poate sunt doar materialistă emoțional. Sau poate că am dreptate. Dar eu nu cred în prietenie așa cum mi-a fost prezentată, ci cred că se face o confuzie gravă care ridică așteptări și, în consecință, generează dezamăgiri. Dacă aș fi fost întrebată mai demult, aș fi spus că de asta nu am prieteni: pentru că de fiecare dată când am acordat acest titlu unei persoane, am fost trădată, dezamagită, lăsată baltă etc. Acum, spun că nu am prieteni pentru că prefer să atribui fiecăruia un alt rol în viața mea. Dacă ne înțelegem bine pe plan profesional, suntem colegi buni. Dacă există o similaritate și o energie pozitivă între noi, e o persoană de la care pot învăța sau pur și simplu o companie plăcută într-un moment al existenței mele. Generic și la un nivel superficial, da, să zicem, prieteni, amici. Dar în adevăratul sens și în profunzimea conceptului, e doar un rol și nu prietenie.

 

      Dar sunt chiar așa de singură și izolată? :))

Totuși, printre zecile de personaje din povestea de fundal în care mă învârt zilnic și care e numită viață, există mai puțin de zece persoane care îndeplinesc toate criteriile conceptului enunțat drept prietenie. Persoane în relația cu care există încredere reciprocă, afecțiune, loialitate, sacrificiu, respect infinit, înțelegere și armonie, în proporții mai mici sau mai mari comparativ, și pe termen nedeterminat, fără ca toate acestea să fie constrânse, generate sau cauzate de contact zilnic, de concepte implementate sau auto-induse în creier, sau de orice altă barieră. Și acele persoane nu sunt ceea s-ar numi prieteni 🙂

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?