Am mai scris despre cuvinte înainte. Când eram mică, aveam mari dileme și probleme personale cu ele. De ce se numește ceva într-un fel și nu altfel, cine a dat cuvintelor numele, cine a numit cuvântul cuvânt, cine a numit ceva astfel, de ce există mai multe cuvinte pentru același lucru și multe altele. Nu mă mulțumea, ba chiar mă enerva răspunsul ,,pentru că așa se numește, nu există o explicație, pentru că <<trebuie>> să avem un cuvânt, o denumire pentru asta, să îi spunem cumva”.
Nu am înțeles atunci și mi-a rămas dilema mult timp și, cu toate că nu am primit un răspuns concret la aceste întrebări, lucrurile au început să prindă sens mai târziu, când am înțeles că indiferent de răspunsurile la aceste dileme, cuvintele sunt doar intermediari superficiali între gândurile noastre, și dincolo de traduceri, proveniență, derivări, conversii și altele, cuvintele sunt denumiri cu sonor și reverberații diferite în funcție de popor, regiuni, neamuri, familii și, în final, de indivizi înșiși.
Cuvintele sunt trecute și explicate în dicționar cu un sens oficial, dar are asta vreo însemnătate pentru omul care le folosește în limbajul de zi cu zi, pentru tine ca individ atunci când exprimi un sentiment și o parte din tine odată cu acel cuvânt, către altcineva?
Și poți compara, oare, în aceeași măsură, sau poți echilibra o balanță cu același cuvânt de ambele părți, provenind de la persoane diferite? Poate că tu ești unul din masa de oameni care poate. Eu nu. O să îți dau un exemplu.
Poate că spunând portocală, vedem același lucru. O portocală. Asta la un nivel superficial. Dar instant sunt trezite și alte sentimente adiacente și amintiri sau gânduri care se alătură, se asociază și se alipesc ca într-un colaj copleșitor acestei imagini. În funcție de vârstă, în funcție de stilul de viață, în funcție de cum ai trăit, o să ai o serie de flashuri imediate, complet diferite de ale mele.
Poate că o persoană de 50-60 de ani are instant imaginea unei portocale în mâinile sale și își amintește coada la portocale din comunism. Poate că cineva din masa săracă a Africii va vedea un om bogat cu portocale pe masă, la fel cum am idealiza unii dintre noi o servietă de cash. Poate că altcineva o va asocia cu un brad înalt, miros de scorțișoară, vin fiert, zăpadă și sărbători înghețate de iarnă. Sau cu copilăria. Sau cu un fresh de portocale la malul mării răcoroase, pe nisipul încins. Sau o poezie frumoasă. Poate cu toate acestea sau, poate, cu nimic. Eu mi-o amintesc pe mama cum îmi dădea mie, dintr-o portocală mare, ,,puiuții” ăi mai dulci și mai micuți. Azi avem clementine :)) Poate că eu voi asocia în următoarea perioadă o portocală cu textul pe care tocmai l-am scris.
În esență, e doar un cuvânt care, în dex, e definit având o clasă căreia îi aparține, o limbă de proveniență și alte explicații oficiale. Dar la un nivel individual, fiecare cuvânt reprezintă un lucru diferit, iar vibrația acestuia are un impact atât de puternic.
Acum, gândește-te că am dat un exemplu atât de banal. O portocală. Cât de atașat emoțional poți fi de un fruct uzual? Mediu spre deloc, îmi permit să presupun. Dar ce spui de un cuvânt cu impact? Ce spui de termenul copilărie? Ce spui de cuvântul bunici? Ce spui de noțiunea de iubire sau de cea de durere? Dar de religie, pierdere, moarte, frumos, artă sau răzbunare? Seria de imagini pe care le declanșează astfel de cuvinte este, după părerea mea, incredibil de diferită de la o persoană la alta, iar asta, mai ales într-o societate imensă și interminabilă, generează diferențele masive de mentalitate, de percepție și de înțelegere între membrii săi.
Acum, știu că am mai spus asta înainte, dar în ce măsură ne mai înțelegem între noi, folosind doar cuvintele, atunci când sensul lor e atât de diferit pentru noi? Mai ales atunci când, chiar și la un nivel conversațional simplu, zilnic, folosim cuvinte sofisticate, pe care nu le înțelegem, într-un mod snob, poate pentru a demonstra că am mai reținut un cuvânt sau că avem un vocabular atât de bogat. Păcat că nu știm să îl și folosim corespunzător. În ce măsură ne putem numi ne-superficiali, dacă vorbim doar prin cuvinte și acestea nici măcar nu mai au, sau poate că nici nu au avut vreodată, forța să creeze o punte de legătură, un drum comun între noi?
Pentru mine, unele cuvinte au un impact foarte mare. Au o valoare inegalabilă și sunt puse pe un piedestal din cauza lucrurilor pe care le reprezintă pentru mine și a amintirilor și emoțiilor pe care le fac să vibreze în spiritul meu într-o lumină sau o umbră indescriptibilă și unică pentru mine. Iar atunci când sunt folosite la modul cel mai superficial, mă deranjează.
Dacă, mai mult, mi se cere să le folosesc la același nivel superficial, nu doar că nu voi face asta vreodată, ci voi disprețui această cerință, poate involuntar, dar intens. Dacă aș face acest lucru, pentru mine acele cuvinte și-ar pierde valoarea și ar scădea bucuria pe care o simt datorită intensității ce dă viață tumultului de trăiri pe care mi le oferă. Iar eu nu îmi doresc acest lucru. Vreau să îmi păstrez pentru totdeauna amintirile lucide și emoțiile sensibilizabile, prin ceea ce are puterea de a face asta. Csf dacă sunt conservatoare :))
Ca să nu mai vorbesc despre faptul că unii se îndepărtează atât de mult de sensul cuvintelor, chiar și de cel superficial dar oficial, încât sunt folosite în contexte atât de nepotrivite că apar înconjurate alături de vorbitor într-o aură de snobism. Vorbim fără să simțim, spunem cuvinte auzite, creem clișee conversaționale și devenim și mai distanți, mai reci, mai ne-comunicativi în ciuda conversației, și mai superficiali în ciuda profunzimii cuvintelor pe care le folosim fără să le cunoaștem.
Este unul dintre motivele pentru care detest natura umană.
Avem în ADN înscris să denaturăm lucrurile, chiar și prin simpla noastră existență. Pe unele le facem mai bune pentru noi. Pe altele le stricăm și le pierdem pentru totdeauna. Iar ceea ce se distruge o dată pentru totdeauna are slabe speranțe de a fi reparat.
Bine ai venit, 2020!
