Cea mai proastă filosofie de viață – trăiește clipa și doar momentul prezent!

Detest acei oameni care n-au citit în viața lor o carte, dar care își pun status pe facebook: trăiește clipa! Și mă enervează și presupușii filosofi născuți peste noapte care ne învață să trăim doar în prezent și să nu ne mai gândim la viitor. Sau vorbele din bătrâni și sfaturile bisericești – lasă, că are Dumnezeu grijă de toate, nu-ți fă tu griji, că păcătuiești dacă crezi vreo clipă că Dumnezeu nu o să te ajute – și astea mă enervează. Sfaturile și mentalitățile așa-zis inspiraționale de tipul ,,Trăiești prea mult în viitor!”, ,,Nu te mai ancora în trecut!” sau ,,Bucură-te mai mult de prezent și trăiește fiecare clipă ca și când ar fi ultima!” – când le aud, tot ce îmi doresc e să-l contrazic pe cel care le crede și care transmite aceste mesaje, și să-i arunc în față, dacă aș putea rezuma în doar câteva secunde, tot ce urmează să spun acum. Nu mai trăi fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Pentru că nu e ultima!

 

      Ești ignorant, imatur și inconștient dacă trăiești doar în prezent!

Un om înțelept a spus odată: “Trăiește clipa – este filosofia de viața a unora. Ei uită, însă, că viața are ore, zile, săptămâni, luni, ani…”.

Înțeleg dorința din spatele sintagmei, încercarea de a convinge o persoană să se bucure mai mult de momentul prezent. Dar să spui că tu mereu trăiești clipa? Sau să îndemni alte persoane mereu să trăiască doar în prezent fără nicio grijă? Mai ho, că viața nu e așa roz. Trecut, prezent și viitor nu există doar de dragul de a exista, ci ne alcătuiesc și ne întregesc, ne creează și definesc tot ceea ce suntem. A trăi doar în prezent înseamnă, după părerea mea, a trăi doar la o treime din potențialul tău. A trăi doar în prezent înseamnă a-ți nega două treimi din ceea ce ești și din ceea ce te definește.

 

      Când e bine să trăim?

În prezent, în trecut sau în viitor? În toate. Acesta ar fi idealul. Să trăiești în fiecare moment și să le conștientizezi pe fiecare, să le analizezi simultan, să tragi concluzii și să iei decizii. A trăi în toate cele trei componente ale existenței și ale timpului ne-ar face complecși și ne-ar aduce în armonie completă cu Universul.

Totuși, este practic imposibil, mai ales într-un stil de viață pe atât de aglomerat și nearmonios pe cât îl experimentăm zi de zi. Să trăiești în toate cele 3 timpuri ar însemna să te identifici cu divinitatea. Sacrul, divinul, eternul este omniprezent și atemporal. Noi, oamenii, suntem fizici, suportăm consecințe și nu putem trăi în trei momente diferite deodată.

 

      Când trăiești în prezent…

Nu spun că e rău să te bucuri de prezent. Nu spun să nu fii mândru de ce ai realizat, să nu te bucuri de ce ai și să nu fii mulțumit sau satisfăcut alături de persoanele din jur. Nu spun să fii mereu absent. Dar spun că este greșit să trăiești doar în prezent și să te lași complet absorbit de frenezia momentului, de euforia care te cuprinde când uiți de orice altceva. A trăi doar în prezent ar însemna să trăiești superficial, uitând de trecut și viitor, de rădăcini și de obiective, de cauze și de consecințe.

În prezent poți doar să rătăcești, ignorând potențiale urmări sau uitând origini și cauze din trecut. Să simți cu intensitatea prezentului  – și e ușor să te lași păcălit de senzația de permanență pe care prezentul o oferă. Tocmai de aceea e greșit să accepți să trăiești doar în clipa actuală – pentru că aceasta va trece repede și vei rămâne cu un mare gol în infinitul nimicului.

 

      Trăiește în trecut…

Și din prezent, fiecare clipă va deveni, cu fiecare secundă, un moment trecut. Cu fiecare grăunță a timpului scurs, acum devine atunci și prezentul devine trecut. Fiecare moment actual e un viitor trecut, o următoare amintire. Iar a-ți conștientiza trecutul, a te gândi la ce a fost, la cine și cum ai fost, la momentele prin care ai trecut, bune sau rele, te va ajuta să îți găsești și definești identitatea, să realizezi greșeli, să obții regrete, să te cunoști mai bine și să îți analizezi faptele pentru ca pe viitor să poți evolua.

 

      Trăiește în viitor…

Și așa, analizându-ți în prezent trecutul, te transpui în viitor, în încercarea de a te îmbunătăți și de a progresa, indiferent că e pe plan spiritual, material, social, fizic sau intelectual. Am auzit până și preoți care îndeamnă credincioșii să nu se mai gândească la viitor, la ce va fi, la cum va fi, la cum să rezolve probelme. Să nu se mai frământe cu întrebări. Dar întreb eu, oare dacă am trăi toți în prezent, fără a ne gândi la viitor, la cum să rezolvăm probleme, să găsim soluții sau să obținem mai mult, am mai progresa? Și nu îmi răspunde că oricum am fi progresat că așa ar fi fost voința Domnului. Ni se reproșează că am dezvoltat, în natura umană, instinctul de a nu fi niciodată mulțumiți cu ce avem, de a aspira întotdeauna la mai mult. Dar oare nu a dori mereu mai mult și a munci pentru acest lucru este cheia progresului?

 

      Concluzie

Eu am fost mereu o persoană care trăiește mai mult în trecut. Consider prezentul doar o perioadă de tranziție între trecut și viitorul care va deveni și el trecut. Mi se reproșează când merg în vacanțe atitudinea nestatornică pe care o am, faptul că sunt absentă, nu stau în momentul prezent și mereu mă gândesc la următoarea destinație, la ce va urma, la ce o să fac. Dar probabil că e instinctul meu de a mă asigura încă din prezent că în viitor totul va decurge conform așteptărilor, satisfăcător și frumos, și că acel viitor urmează să se transforme într-o succesiune de clipe minunate, într-un trecut de neuitat și într-o viitoare serie de amintiri plăcute. Pentru că instinctual și inconștient îmi spun că mă pot gândi mai departe la viitor, și probabil că îmi induc ideea că urmează să savurez prezentul când îmi voi introspecta trecutul, bucurându-mă de el sub forma memoriilor. Ceea ce întotdeauna fac – așa ajung să scriu despre experiențe și să le trăiesc de multe ori mai intens ca amintire decât am făcut-o la momentul prezent.

În concluzie, cred că e bine să savurezi prezentul – rar. Cred că  prezentul trebuie anticipat drept viitor și trăit ca trecut. Momentele frumoase savurate ca amintiri, momentele urâte văzute ca printr-o oglindire a unui film plin de suspans. De ce? Pentru că altfel, te poate copleși. Prea multă fericire sau prea multă tristețe vor pune stăpânire pe tine, îți vor încețoșa gândirea și îți vor implanta iluzia veșniciei. Care, totuși, va rămâne pentru totdeauna o iluzie. Momentele frumoase zboară cu o viteză ultra-rapidă. Momentele dureroase trec și ele mai devreme sau mai târziu. Prezentul te poate prinde în plasă, dându-ți impresia că vei rămâne veșnic fericit sau veșnic amărât. Dar toate aceste momente sunt doar un punct într-un drum. Mereu. Un drum care vine din trecut și merge spre viitor. A îți impune de bună voie să trăiești mai mult în prezent înseamnă a rămâne blocat din proprie inițiativă într-un punct al vieții și a-ți opri orice fel de evoluție.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?