Societatea a decis: corpul are o valoare mai mare decât sufletul. Și sufletul, cu emoțiile, pasiunile, și fricile lui, cu identitatea, amintirile și conștiința sa, este mai ieftin și mai neînsemnat decât e trupul.
Cum, nu-i așa?
Prostituție.
Glorificăm în așa măsură corpul încât are statutul suprem. E împotriva oricărei legi să-l vinzi, e cea mai blamată acțiune a unei femei și e întâmpinată cu o judecată dintre cele mai aspre. Nu este societatea cea care condamnă și arată cu degetul și dispreț către cei care cer un preț pe corpul lor, offline și online?
Trafic și sclavie.
Nu este pedeapsa dintre cele mai aspre aceea pentru a pune proprietate pe corpul altcuiva? Minunat corp, pe care nu se poate pune niciun preț, o spune societatea. Că libertatea unui om e drept din naștere (ha-ha!). Privarea de identitate, răpirea, transferul unui om de la un stăpân la altul ca vânzare de sclavi – șoc și groază, ce păcate de neiertat.
—
Aceeași societate își nulizează toate aceste legi când subiect e sufletul.
Judecătorul vinderii de trup devine chiar el cumpărător: de suflete și de timp.
Îți vinzi tot timpul pe un preț, iar tot talentul și ideile tale, toată pasiunea în care pui suflet și conștiința în care ai investit, devine proprietatea cui plătește.
Îți vinzi muzica, îți vinzi tablourile, îți vinzi până la ultimul strop expertiza și măiestria cu care ți-ai descoperit arta, de orice fel ar fi ea, de la arta de a gestiona oamenii la arta de a schimba concepte și de a explora știința.
Mintea ta îi aparține celui ce plătește, și este înfometat după porții tot mai mari din timpul tău. Aceleași norme sociale și legi morale care acuză vânzarea corpului, aplaudă și se apleacă în fața licitațiilor pe timp și suflete. Workaholic – o virtute.
Talentele sunt transferate și vândute de la o echipă la alta, amprentele tale sunt modificate și depersonalizate pentru a se plia pe sigiliul cu care te-ai ”decorat”.
—
Dacă ne-am lua după filosofia că statutul omului este dat de rațiunea și identitatea pe care o imprimă sufletul în fiecare dintre noi? Am putea spune că în timp ce să-ți vinzi corpul este o crimă gravă, să-ți vinzi umanitatea este condiția integrității.
—
Ucide-mi timpul și sfâșie-mi visele, viu nu îmi va mai descrie spiritul. D(o)ar sacrul corp încă trăiește.
