Știi că ai suflat cu prea multă forță atunci când rămâi în mână cu o tulpină groasă și goală. E verde, dar știi că în curând va fi uscată, rece și ruginită. Plină de sevă care urmează să moară și cu capătul de sus alb și fin, moale și vulnerabil.
Oricât ar sufla vântul de tare, o păpădie rămâne completă în mare parte. Când e boboc, când e deschisă și reflectă soarele cald, chiar când e căruntă și fragilă. Dar când intervii și sufli tu, direct în coroana ei de argint, puful de păpădie dispare și te lasă în mână cu o tulpină goală. Acea tulpină nu va mai aparține niciodată primăverii, și tu ai fost cel care a creat această frântură.
E trist sentimentul că nu aparții. Îi vezi pe toți într-un grup, dar tu nu aparții. E trist, dar te poți obișnui cu asta. Înveți să privești de la distanță și devine automatism.
Dar sentimentul că nu MAI aparții? Nu mai e trist acesta, ci un junghi ascuțit înfipt în liniște și cu viteză redusă. Te străpunge ca o săgeată otrăvită în vârf cu culoarea chihlimbarului bătrân. O realitate. Că nu mai poți să te apropii de o totalitate pe care obișnuiai să o întregești și tu. Că trebuie să păstrezi spațiu între tine și acel ,,acolo” unde odată era cald. Că nu mai poți zâmbi acolo unde cândva ai putut chiar să plângi în pace.
Cum să fie primăvară, când în jur au fost suflate toate florile? Cum să fie culoare și parfum, când calci peste tulpini moarte și rădăcini răsfirate? Ce copac mai crește când înainte să-și coloreze coroana cu muguri și petale fragile, rădăcinile îi crapă într-un pământ prea uscat, sub un soare prea arzător și în mijlocul unui vânt prea constant?
Înot într-o mare gri, mă scufund între valuri scurte și mă împletesc între alge reci. Cine mi-a suflat particulele fragile de argint, cine mi-a împrăștiat păpădia? Am uitat, unde îmi este seva? Am uitat… Îmi mai amintesc doar, uneori, rareori. Mă regăsesc în oglindă, într-o oglindă cu cadran mai mic, într-o oglindă în care primăvara adie cu o mângâiere mai caldă, o oglindă mai sensibilă și mai clară, o sticlă mai curată, o ramă mai strălucitoare. În rest, am uitat, iar seva mea s-a întors demult în pământul uscat. Cine a împrăștiat praf alb și puf de păpădie? Iar am uitat…
🙁