Fum și parfum de gânduri

Unde începe lumea și unde se termină? Începe unde ne naștem? Începe când avem primele amintiri? Începe cu primele gânduri? Și cine definește această noțiune, până la urmă? Ce este lumea? Locul? Oamenii? Întâmplările? Este totalitatea acestora? Sau o noțiune abstractă?

Pentru mine, nu știu ce înseamnă lumea. Dar am câteva idei despre ceea ce include lumea mea, lumea pe care o creez în jurul meu. Pentru că da, eu cred că eu sunt cea care creează lumea în care trăiesc, lumea mea. Și fiecare și-o creează pe a lui. Lumea mea include peisaje frumoase, include experiențe de neuitat și include un infim număr de oameni pe care îi invit cu sufletul deschis în lumea mea. Include amintiri, dorințe, speranțe și simțuri. Și pe toate acestea, le-am vizualizat într-un moment de liniște, printr-un set de gânduri și de inspirație savurat în parfumul fumuriu de fructe și tutun, într-o aromă dulceagă și puțin înțepătoare dintr-un local din Timișoara.

În acel moment, lumea începea cu inhalarea și gândurile mele, și se sfârșea odată cu ultimele particule fierbinți de cărbune, pierind deodată cu delirul fumului de fiecare dată când  fantasme colorate de abur efemer se risipeau în aer. Am descoprit ca dacă gust aburul fără a-l trage în piept, aroma lui îmi rămâne mult mai intensă și mai dulceagă pe cerul gurii, unde în povestea lui Krishna se spune că Yashoda a văzut Universul, și acel loc în care se concentrează culorile lumii în acea clipă. Afară, dincolo de uși, se afla o lume cu oameni, cu societate, cu absurdități, o lume ordinară, în care mă învârt zilnic, în care are activitate emisfera mea sceptică, și pe care am ținut-o cât mai departe posibil de acea clipă. Privesc către un tablou în culori pastelate – acolo e o lume. În lumina difuză a unei lămpi se află o altă lume. În fumul și clocotitul aromat al apei din narghilea e altă lume. Și în tumultosul meu vârtej de gânduri, este o multitudine de alte lumi, de locuri pe care le-am văzut, de senzații pe care le-am simțit și de experiențe către care aspir. Vreau să călătoresc, vreau să construiesc, vreau să creez și vreau să savurez. Și cu pleoapele închise, mă las purtată de fum și parfum, pe valurile propriilor gânduri care mă amețesc puțin.

Prima narghilea pe care am fumat-o a fost în Sinaia, un abur călduț animat de o lumină roșiatică. Aceeași lumină o regăsesc în roșul intens al fundului narghilelei pe care am primit-o în acest local, și mă bucur că în sfârșit am găsit un loc de liniște și parcă afară din context, pe străzile pline de turiști, de oameni grăbiți și de restaurane gălăgioase din acest oraș. Am găsit un loc în care e liniște, am găsit un loc în care mă simt învăluită de poetism, de artă și de arome.

Sunt convinsă că în călătoriile mele ce vor urma prin țară și chiar și în exterior, voi mai căuta astfel de locuri, în care să pot citi, scrie sau pur și simplu să îmi pot auzi gândurile într-un sunet de abur clocotind și pe dedesubtul unei cețe transparente de parfum fructat, încercând să descopăr lumea începând cu mine.

Spread the love

Care este parerea ta despre articol?

Scroll to Top