Mi-a fost dor de soba caldă.
Să îmi lipesc palmele de teracota încinsă
Și să mă legăn cu amintiri despre mâini reci și suflu cald dintr-un timp pe când ascultam fără să înțeleg cu mintea fragedă “actualitățile”.
Da, mi-a fost dor.
Și mă bucur să înțeleg diferența dintre lipsă și dor. Pentru că deși nu pot spune că mi-a lipsit, mi-a fost, totuși, dor.
Mi-a fost dor să inhalez un aer rece și respirabil care să nu-mi apese pieptul. Ajunsesem să mă îndoiesc de plămâni, dar se pare că aerul curat nu sufocă la fel ca grija zilei ce urmează și care repezește prea brutal liniștea nopții.
Nu-mi place toamna, și totuși ce frumoasă e, cu covorul ei de frunze care-mi foșneau sub pași alaltăieri, și cu aerul care miroase a frig deși nimeni dintre câți am întrebat nu știe să definească a ce miroase frigul.
Și ce reconfortant, să revii acolo unde știi că aparții și vei aparține mereu la fel cum ai aparținut dintotdeauna.
Chiar dacă te cheamă în permanență când tu nu ajungi decât arar. Îți trezește o emoție de fiecare dată. De cum pui pasul în acel loc, să recunoști totul. Unde n-ai fost luni de zile, dar în continuare cunoști drumul chiar și legat la ochi. Unde la trezirea în beznă-n toiul nopții, nu te-nspăimânți derutat că ți-ai schimbat locația, ci știi exact unde te afli ca și cum noapte de noapte n-ai dormit altundeva decât acolo. Știi exact în ce pat dormi, după mirosul așternutului. Știi exact în ce încăpere ești, după presiunea aerului. Și știi exact ce oră e când deschizi ochii, după sunetul de afară, de dincolo de geam. Nu pentru că timpul s-ar fi oprit în loc, ci pentru că a rămas locul oprit, în timp.
Îți este familiar unghiul din care răzbate lumina, sunetul dimineții și pocnitul mobilierului din lemn vechi. Cred că am înțeles în sfârșit ce înseamnă acasă și cum știi că îți este “acasă”. Nu mai cred că are legătură cu familia: nu este doar despre oameni, nu este doar despre decor, nu este doar despre amintiri. E despre toate împreună completând un întreg, un același întreg. Despre oamenii care păstrează decorul exact ca în amintirile care vă sunt comune, mai multe realități care la intersecție arată la fel, prin percepții și ochi diferiți. În esență, dar, aceleași momente.
Da. Cred că am înțeles acum ce înseamnă acasă. Cred că am înțeles cum se simte, acest „acasă”.
A fost aici în tot acest timp și a așteptat să îl înțeleg
Iar acum, că l-am înțeles, e tot aici.
