Primăvară artificială

Nu am avut niciodată o primăvară mai tristă.

Nu mi-au plăcut niciodată florile artificiale.

Sunt colorate, sunt frumoase. Dar pentru prea puțin timp. Da, ele nu sunt distruse după trei-patru zile, dar farmecul lor e distrus de dinainte să existe. Poate că acesta e și misticul buchetelor de flori adevărate – faptul că sunt efemere, că te bucuri la maxim de prezența lor până când încep să se descompună în fața ta.

Cele artificiale? Nu păstrează nimic din emoția unui anotimp, din trăirea unei vârste sau din sentimentul unei amintiri. Praful se așază repede pe ele, lumina soarelui le face să se degradeze, și în plus sunt aspre la atingere și mereu reci. Nu te poți bucura de ele. Eu nu mă pot bucura de ele.

Narcisele reale păstrează esența soarelui în ele, miros a primăvară și îți luminează ochii când le vezi. Narcisa a fost mult timp floarea mea preferată. Îmi amintesc bucuria cu care fiecare primăvară o redescopeream prin parfum de ghiocei, zambile colorate, narcise și lalele în abundență. Dar niciodată prea multe. Se simte iubirea în acel parfum, se simte căldura primăvăratecă.

Am încercat.

Am încercat să zâmbesc narciselor din altă curte, dar par ofilite. Am încercat să calc pe altă iarbă și să îmi mânjesc pantofii cu verdele ei viu, dar și ea pare culcată și veștejită deja. Mi-am îngropat tocurile în alt pământ, să le scot încărcate și greoaie, dar a ieșit doar praf fără textură sau consistență.

Am încercat, dar nu pot. Până și primăvara e tot toamnă, până și învierea e tot monotonie, în cadrul unui acompaniament artificial, al unei imitații a ceea ce ar fi putut real – dar nu e și nici nu va fi vreodata. Nu poți crea suflare din plastic, fără emoție și inspirație. Iar eu nu pot să simt parfumul unei flori false.

Și e trist. E trist să încerci să iubești și să nu poți iubi. E trist să vrei să creezi o conexiune între două entități care nu au fost legate niciodată de vreo emoție, de vreo experiență, de vreo trăire comună. E greu să creezi o punte între nativ și străinătate, și e și mai greu atunci când cele două sunt sinonime. Arta e natură, e puritatea naturaleții transpusă în concepte inteligibile. Cum poți crea artă într-o natură artificială?

Întotdeauna voi prefera curcubeul fragil, moale, delicat și înmiresmat al florilor adevărate. Iar iarna, voi aștepta primăvara din nou. Și când primăvara nu va mai veni, voi păstra parfumul în amintire. Dar niciodată – niciodată – nu îmi voi găsi alinarea în mijlocul unei grămezi de flori artificiale.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?