Invitație la carnaval

Îți pui masca aia hidoasă pe față, cu trăsături curbate în sus ca un balansoar, ca o semilună, cu licăriri de curcubeu în priviri și artificii în gură. Masca oribilă, anonimă, cu expresii inexpresive și identică, mereu și la toți identică, pe care o poartă toți cei care participă, cu sau fără invitație, si crezi că gata, acum te integrezi și ești gata să devii membru în piramida asta a balului mascat? Apoi vezi că încerci în zadar și ai un șoc când înțelegi că tot neintegrat rămâi, și că mai mult, în încercarea de a te integra, de fapt, te-ai dezintegrat. Nu te șoca, e normal să nu te potrivești, pentru că masca nu ești tu. Iar cine realizează asta, cine încă se poate desprinde și individualiza de ținuta de carnaval, înțelege că e altfel și că nu se va putea integra niciodată. Altfel, se va dezintegra până la ultima moleculă. Că nu ai unde, de fapt, să te integrezi. În ce, într-o mascaradă?

 

Ce înseamnă să te integrezi?

Să nu mai fii pe cont propriu, să nu mai faci lucrurile în felul tau, să îți inhibi instinctele, să respecți conduita măștii pe care o porți și să o respecți pe ea și pe conceptul pe care îl reprezintă, să accepți invitația la carnaval și balul astfel încât nu să te accepte și el pe tine, ci să câștigi și tu dreptul să te învârți și tu neobservat în el. Să te camuflezi în mulțime. Să porți masca exact ca toți mascații, să arunci petarde în aceeași direcție și cu aceeași frenezie cu care le aruncă actorii din jurul tău, să fii un personaj suficient de colorat și totodată ascuns încât să nu atragi atenția în mod deosebit și nici să nu fii o umbră. Cu toate că dacă masca te acoperă, tu acolo vei rămâne. În umbră. Iar tu vei fi reprezentat de mască, astfel că a te integra înseamnă a te supune acelei măști și a te comporta ca atare. Ce e aia ,,sentiment”, ,,conștiință”? Ce vrea să spună prin ,,eu”, sau diferit, sau preferințe? Nu există preferințe la bal, există alegeri dintr-un meniu deja existent și inflexibil. Cine naiba ești ,,tu”?

 

Ce e masca?

Tu. Eu. Toată lumea. Ceva. Cineva. Orice sau totul. Întrebarea nu e ce e masca, cine e sau cine o poartă. Întrebarea e unde mai găsim oameni în loc de actori, unde mai trăiesc individualiști, umili, vrăjitori și parveniți fără măști? Unde se pot ascunde cei care nu vor să participe în carnaval sau unde pot să fugă? Cine este suficient de avut să își permită luxul de a se prezenta la bal fără mască? Suntem prea săraci să plătim un autoportret nud, așa că acceptăm o caricatură ieftină, contrafăcută, și nici măcar aia a noastră. Ne conformăm valului și ne prezentăm cu ieftinătura asta de mască pe față pe care și-o permite oricine. Că e aproape gratuită și se asamblează ușor. De fapt, e ca un aparat dentar fix, doar că nu e nevoie să ți-l monteze un specialist. La început e dureros și incomod, te distrage de la realitate și te zguduie cu înțepături la fiecare mișcare, la fiecare gest, la fiecare tentativă de a deschide gura și de a comunica. Apoi te obișnuiești până la punctul în care nu o mai simți și uiți chiar că într-o zi o vei da jos. Atunci va fi ușor și chiar nedureros, ca atunci când deschizi gura, atunci când te miști, atunci când respiri, lumea ta, direcția, stilul, subiectul, totul să îți fie guvernat de puterea, atitudinea și vibrația măștii. Pentru că tu ai amorțit demult între fiarele ei. Aparatul dentar îl dai, la un moment dat, jos. Dar, cum am spus, e prea costisitor să faci la fel și cu masca, și e mai ieftin să rămâi prizonier. Plus că majoritatea reușesc să se dezintegreze suficient cât să se considere integrați și să se identifice cu masca într-o contopire veșnică.

 

Salutare, eu sunt Sceptica! Și nu m-am născut cu un zâmbet pe față.

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?