Adiere de vară

În ce măsură este posibil să comunicăm pe aceeași frecvență, dacă nivelul nostru de înțelegere și interpretările noastre sunt atât de variate? Și în ce măsură ne putem încrede în orice, atâta timp cât orice este pe cât de tangibil, pe atât de schimbător, sau pe cât de abstract, pe atât de categoric?

 

Am învățat că oamenii nu cunosc valoarea cuvintelor. Sau cel puțin nu o cunosc în același mod în care o fac eu, nici nu rezonează cu sensul ce reprezintă realitatea pentru mine. Statornic și propriu sunt două antonime a majorității mesajelor directe și indirecte pe care le primesc de la tot ce mă înconjoară. Caracteristicile sunt, în schimb, clișeic, plagiat, fals, ireal și neînțeles. Și atunci cum aș putea vreodată să cred oricare dintre aceste mesaje și emițătorul acestora, cu riscul de a mă autoiluziona cu propria percepție și propriile așteptări?

Citim cuvinte pe care nu le înțelegem și asupra cărora nici măcar nu reflectăm pentru a ajunge la esența lor, sau măcar în apropierea acesteia sau în profunzimea unui studiu emoțional sau intelectual al lor. Apoi transmitem mai departe aceste cuvinte, cuvinte care nu doar că nu sunt proprii, ci al căror mesaj ne este străin și cu care probabil că de cele mai multe ori nici nu rezonăm. Transmitem, astfel, mai departe, într-un mod constant și bolnav, cuvinte improprii și mesaje tipizate și automatizate, fără a le simți adevărata emoție și realele reverberații. Implicit, fără a le realiza potențialul și impactul.

Nu știm nici să folosim cuvintele pentru a transmite emoții, gânduri, frustrări sau mesaje. Am putea spune că ne-am pierdut pe noi într-o sferă prea superficială, într-un vocabular prea complex, într-un labirint al cuvintelor care ne sunt străine și neinteligibile. Mai au, așadar, cuvintele și compusele lor, vreo valoare?

,,Fără a cunoaște puterea cuvintelor, e imposibil să cunoști oamenii”, a spus Confucius. Fără a cunoaște, așadar, cuvintele și mesajul lor, există vreo speranță de a cunoaște cu adevărat ceva sau pe cineva? Și mai are vreo însemnătate o promisiune, o declarație sau vreo afirmație? Mai pot ridica acestea așteptări?

De ce avem dreptul să folosim sintagme și formule care fac parte din alt context, din alt registru stilistic decât cel propriu, din altă sferă de gândire și emoție și din alte patrimonii, fără a rezona cu acestea sau măcar a le înțelege profunzimea?

Mai pot spera, într-o lume care a pierdut noțiunea de valoare a cuvântului, la cunoaștere și la obținerea vreunei înțelegeri reale a vreunui mesaj emis?

Mă întristează și demoralizează superficialitatea, în cea mai gravă formă a ei fiind, după părerea mea, cea a comunicării și confundării sau înstrăinării cuvintelor. Mă bucură, însă, existența a unui număr infim de persoane în viața mea care cunosc impactul și sensibilitatea cuvintelor așa cum o fac eu.

 

Cât timp le ia petalelor unui trandafir până când alunecă toate pe sub clepsidra timpului și se desprind cu totul din floarea, parfumul și esența în care și-au regăsit întreaga existență?

Spread the love
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   

Care este parerea ta despre articol?