Ești o ancoră. Ești ancora mea în realitate. Nu ancora mea în sensul că te afli în posesia mea. Nu, nu ești a mea. N-ai fost vreodată a mea. Ce am eu, ce e al meu, e puțin și nu te include. Tu nu poți fi în captivitatea cuiva. Doar …
Azi am decis să-mi iau în picioare adidașii vechi. Trebuia să ies afară, afară ploua, ploaia îmi putea murdări adidașii noi. Și i-am luat pe cei vechi. Am observat o serie de lucruri foarte interesante: Erau foarte comozi Îi am de demult, astfel că i-am purtat de atât de multe …
Trezirea! Deschid ochii, clipesc, retina mi se adaptează încet luminii din jur. Mă trezesc într-o realitate paralelă. Primii pași îmi sunt întâmpinați de lumină. E cald. Văd un copac cu rădăcini groase, își apleacă crengile și frunzele prind forma unei umbrele protectoare. Sunt dure, pe alocuri mă înțeapă scoarța lui. …
Cu mulți ani în urmă, Lumea a început să-mi vorbească prin game și acorduri. A fost metafora prin care am descifrat codurile timpului, Vieții și emoției, A fost metafora mea. De câțiva ani încoace, Nu am mai ascultat nici șoapte și nici vorbe, Nu am mai ținut cont dacă se …
Nu am avut niciodată o primăvară mai tristă. Nu mi-au plăcut niciodată florile artificiale. Sunt colorate, sunt frumoase. Dar pentru prea puțin timp. Da, ele nu sunt distruse după trei-patru zile, dar farmecul lor e distrus de dinainte să existe. Poate că acesta e și misticul buchetelor de flori adevărate …
Știi că ai suflat cu prea multă forță atunci când rămâi în mână cu o tulpină groasă și goală. E verde, dar știi că în curând va fi uscată, rece și ruginită. Plină de sevă care urmează să moară și cu capătul de sus alb și fin, moale și vulnerabil. …
A început ca un vis. Ca un vis urât… Nu îmi plăcea ce văd, ce aud, ce simt, dar ce știam eu atunci era că visez și că sunt conștientă că e un vis urât. Îmi alimentam astfel speranța unei finalități care mă va ancora într-o realitate mai blândă, bazându-mă …
Îți pui masca aia hidoasă pe față, cu trăsături curbate în sus ca un balansoar, ca o semilună, cu licăriri de curcubeu în priviri și artificii în gură. Masca oribilă, anonimă, cu expresii inexpresive și identică, mereu și la toți identică, pe care o poartă toți cei care participă, cu …
Obișnuiam să scriu poezie. Sau să cred că scriu poezie. Dar am realizat că erau doar rime. Adierea vântului, focul arzător, valurile mării… erau doar rime pentru mine, nu senzații. A respira, a iubi, a suferi și a năzui – erau cuvinte cu terminațiile potrivite pentru rima cu un rând …
În ce măsură este posibil să comunicăm pe aceeași frecvență, dacă nivelul nostru de înțelegere și interpretările noastre sunt atât de variate? Și în ce măsură ne putem încrede în orice, atâta timp cât orice este pe cât de tangibil, pe atât de schimbător, sau pe cât de abstract, pe …
